| Una din cele mai influente echipe de pe scena metalica, King Diamond/Andy LaRoque, isi marcheaza cei 22 de ani de colaborare cu al doisprezecelea album de studio politicos si putin neinspirat numit Give Me Your Soul... Please. Daca tehnica la nivel instrumental a fost intotdeauna o constanta a produselor KD, singura intrebare ce bantuie fanii inaintea auditiei unui nou album este cat de inspirat va fi acesta. Eu unul ma numar printre acesti fani si, dupa extrem de provocatorul teaser Never Ending Hill, pot spune acum, dupa ascultarea integrala, ca Give Me Your Soul ...Please este un album caldut. Fara a avea stralucirea unor clasice sau bagajul emotional al Puppet Master-ului, 2007 ne prezinta un opus solid, peste media a ceea ce se canta in heavy metal in momentul acesta , cu momente incantatoare dar si cu piese a caror unica menire este doar de a completa povestea. Surprinzatoare este productia si nu in sens pozitiv, sunetul este oarecum plat, mai aproape de standardele heavy metal si mai putin epic, aspect remarcat mai ales in ceea ce priveste tobele. Tot la capitolul aspecte negative se inscrie si continuarea colaborarii cu Livia. Daca pe albumul precedent interventiile vocale feminine au insemnat un plus de culoare, de data aceasta sunt total neinspirate, dupa cum neinspirata mi s-a parut si ideea de a scrie un So Sad partea a doua, ma refer la piesa ce incheie albumul, Moving On. Partitura vocala abordata de mister Bendix este de asemenea diferita, falsetto-urile ce reprezinta trademark-ul acestuia fiind mult mai putin prezente aspect evidentiat si la nivelului sound-ului , vocea fiind mai putin prelucrata si dublata . Imprumutand elemente si structuri de pe precedentele albume, un pic de House of God pe Cellar, Puppet Master pe Moving On, ceva Abigail pe Black of Night, ca sa dau doar cateva exemple, acest Give me Your Soul esueaza exact in ceea ce a excelat intotdeauna King Diamond si anume in a-si crea o atmosfera proprie, lesne identificabila. Cu toate aceste minusuri, produsul ramane unul remarcabil pentru zona in care evolueaza, cu o pereche de chitaristi precum Andy LaRoque si Mike Wead este inevitabil ca pe parcursul unei ore de muzica sa nu apara momente sclipitoare punctate de teatralul mister Bendix. Personal mi-au atras in mod special atentia 3 piese, Never Ending Hill- pentru ca reprezinta o mostra de heavy metal alert de mare adevar, Cellar prin solisticile in ton melancolic si refrenul de o rara frumusete si Shapes of Black care mi-a atras atentia inca de la inceput cu intro-ul de muzica de circ si prin atmosfera creepy degajata de intreaga piesa. 8.5/10 The Dead Never Ending Hill Is Anybody Here? Black of Night Mirror, Mirror The Cellar Pictures In Red Give Me Your Soul The Floating Head Cold As Ice Shapes of Black The Girl In The Bloody Dress Moving On
noul text |
