Cu toate ca sunt un fan infocat death metal, nu am ascuns niciodata faptul ca ascult cu placere si orice alt gen metalic, de la hard rock pana la black sau grind. Singura conditie este ca trupele respective sa aiba ceva de spus pe felia lor. Cam asa e situatia si cu Dream Theater. Dintotdeauna am apreciat in mod deosebit aceasta formatie dar si progressive-ul, in general. Sunt fascinat cum americanii reusesc sa imbine perfect partile melodice cu tehnica instrumentala ireprosabila. Albume ca Images and Words sau Metropolis... sunt adevarate bijuterii muzicale care cu greu pot fi egalate de vreo trupa progresiva sau chiar de Petrucci&Co. Destul cu introducerile pentru ca e vremea sa spun cateva cuvinte si despre ultimul lor produs de studio prevazut sa vada oficial lumina zilei in vara acestui an. El este intitulat Systematic Chaos si va spun de pe acum ca e al naibii de bun. Asta ca sa stiti cam cum va arata cronica acestui disc.

Mai intai, vreau sa fac o confesiune: cronica mea la Octavarium a fost cam prea favorabila la acea vreme; intre timp, mi-am schimbat parerea despre acel album care nu a fost prea reusit. Acum imi dau seama ca l-am judecat mai mult prin prisma numelui de Dream Theater in detrimentul unei analize mai obiective a produsului in sine. Cu Systematic Chaos lucrurile stau altfel. De data asta, Dream Theater au reusit sa creeze un album care le onoreaza numele si statutul pe scena progressive metal. Fac o precizare: de acum incolo, am sa evit pe cat posibil sa mai raportez diverse albume noi la momentele de maxima inspiratie din activitatea trupelor respective. Pur si simplu, nu mi se pare fair-play si am sa-i las pe altii sa judece ce si cum. Bun, acum revenim la oile noastre. Albumul de fata inglobeaza cam toate elementele pe care Dream Theater le-a folosit de-a lungul timpului. Linii melodice a la Images... sau Falling..., clape a la Awake, ritmuri viteziste a la Metropolis si faze thrashy a la Train of Thought. Unii ar putea reprosa lungimea pieselor, dar asta nu ma importa daca suna bine. Totul este construit inteligent, fara a oferi clipe de plictiseala. Te-ai astepta ca pe o piesa ca In the Presence of Enemies part 2 (16:38) sa ai lalaiala inutila dar nu este asa. Dupa cateva minute mai linistite, urmeaza o eruptie de riff-uri marca Petrucci care nu pot decat sa te incante prin precizia si tehnica afisata. Clapele joaca un rol dominant cam pe fiecare melodie, vocea lui LaBrie este numai buna (dublata de multe ori de cea a lui Portnoy). Chitara lui Petrucci se dezlantuie la propriu pe Dark Eternal Night, una dintre cele mai „rele” piese Dream Theater ever. Constant Motion surprinde prin ritmurile thrash de inspiratie Metallica (la o prima auditie am crezut ca-l au invitat pe Hetfield la voce!). Repentance te invita la calm si introspectie, Forsaken are un aer ceva mai comercial dar nu deranjeaza, iar Prophets of War si The Ministry of Lost Souls vin sa completeze un tablou cat se poate de reusit pe anul 2007. Unii sau altii vor avea, desigur, multe de comentat asupra acestui album, dar pentru mine lucrurile sunt clare. Systematic Chaos e cel mai reusit dupa Metropolis incoace, la concurenta stransa cu Six Degrees... Acesta din urma sta mai bine la capitolul melodie, dar Systematic Chaos e mai complex si mai direct in acelasi timp.

Este exact ce vroiam sa aud de la Dream Theater in 2007. Nu vroiam nici un alt Metropolis sau Images... sau mai stiu eu care, ci doream sa le aud pe toate intr-unul singur. Si se pare ca americanii au reusit cu abilitate sa ofere acest colaj progresiv de mare calitate. Cam asta-i Dream Theater in zilele noastre. Restul e istorie si asa trebuie sa ramana...pana data viitoare.

10/10

Tracklist:

1. In the Presence of Enemies part 1
2. Forsaken
3. Constant Motion
4. The Dark Eternal Night
5. Repentance
6. Prophets of War
7. The Ministry of Lost Souls
8. In the Presence of Enemies part 2