Stratovarius - Polaris

Albumul “Polaris” a fost lansat in luna mai a acestui an si am fost foarte curios de noile compozitii, fiind primele lansate fara contributia lui Timo Tolkki (exceptand cateva piese de pe albumele mai vechi ale trupei). Ei bine, albumul este peste predecesorul lui din toate punctele de vedere (compozitii, productie, interpretare), insa totusi se putea mult, mult mai bine. La experienta pe care o au membrii trupei ma asteptam (de fapt, mai mult speram decat asteptam) sa se indeparteze putin de linia trasata de Tolkki ani la randul si sa vina cu idei noi, piese proaspete pentru a demonstra ca pot compune si fara sa fie tinuti strans.  Nu s-a intamplat asta, asa ca muzica este continuata din punctul in care a lasat-o fostul “mastermind”. Piese melodioase, numeroase solouri de chitara, coruri pe ici, pe colo si clapele mult mai prezente pe unele piese (aici Johansson cred ca si-a facut putin de cap si si-a lasat mai puternic amprenta asupra pieselor). In continuare marea problema a albumului este ca merge pe carari de mult batatorite (de ei si de multi altii care i-au luat ca model), iar la nivelul versurilor e jale mare pe majoritatea pieselor: lirica este folosita si refolosita incat ar trebui sa fie introdusa intr-un dictionar power metal “Versuri care trebuie evitate pentru ca au mai fost folosite de 666 666 ori pana acum”. Pe aceasta linie se inscriu “Higher we go” (“Higher we go/Climbing up to the skies/Higher we go/A new day will arise”), “Forever is today” (“I will waste no more time/Leave my worries behind”), “Somehow precious” (“What have I said?/What have I done?/Can I have another chance?”), “Winter skies” (“Winter skies, leave me alone”). Daca nu ma credeti pe cuvant si aveti rabdare sa rascoliti prin versurile de pe albumele mai vechi ale trupei o sa vedeti ca unele din versurile astea au mai fost folosite chiar de ei.

Prima piesa a albumului, aleasa si pentru videoclip, “Deep unknown” este lipsita de orice feeling si pare mai degraba o etalare a virtuozitatilor muzicale. Corurile de pe refren mi-au adus aminte de piesa “Church of the machine” a celor de la Symphony X. “Falling star”, “Blind”, “Winter skies” si “Higher we go” sunt compuse dupa retete vechi ramase in trupa de la album la album.  Parca ceva mai rasarite sunt “King of nothing” si…. si…. si cam atat. Cele doua piese “Emmancipation suite” (part 1 Dusk si part 2 Dawn) ascund de fapt vechea meteahna a trupei de a include pe album si o piesa de 9-10 minute. Singura diferenta aici este ca piesa e impartita in doua. “When mountains fall”, ultima piesa a albumului este una banala si vine ca nuca-n perete.

Albumul nu este atat de oribil pe cat v-am lasat sa credeti pana la acest punct, insa nu-mi pot da seama cine il va gusta in afara de fanii die-hard ai trupei sau fanii inraiti ai power-metalului care nu o sa comenteze nimic niciodata chiar daca le este servit acelasi album de 10 ori, doar presarat cu alte condimente. Inca nu pot sa-mi dau seama de ce muzicieni ca Jorg Michael (trecut prin Rage, Mekong Delta, Axel Rudi Pell, Saxon, Running Wild, Grave Digger), Jens Johansson (Malmsteen, Dio) si Kotipelto (considerat si acum unul dintre cei mai reprezentavi solisti ai genului) nu pot scoate un album care sa nu-mi lase impresia ca l-am mai ascultat de nenumarate ori inainte.

Cam asta e, unele lucruri e mai bine sa ramana ingropate.

Nota: 6,5
Tudy Harper

Tracklist:

1. Deep Unknown
2. Falling Star
3. King Of Nothing
4. Blind
5. Winter Skies
6. Forever Is Today
7. Higher We Go
8. Somehow Precious
9. Emancipation Suite: I Dusk
10. Emancipation Suite: II Dawn
11. When Mountains Fall

Componenta:

Jens Johansson - clape
Jörg Michael - tobe
Timo Kotipelto - voce
Lauri Porra - bas 
Matias Kupiainen - chitara