MetalAct.com

La Mulţi Ani, să fiţi sănătoşi şi fericiţi!
 
Am vrut de ceva vreme să scriu despre starea actuală a industriei muzicale, însă nu m-am grăbit, pentru a putea scrie un articol cât mai aproape de ceea ce am în minte acum în legătură cu acest subiect.

Privind înapoi la ultimii 10 ani, ne putem forma o imagine despre ceea ce a reprezentat Internetul pentru industria muzicală. Vânzările record făcute de Led Zeppelin, Metallica, Michael Jackson, Gn'R şi alţii probabil că vor rămâne recorduri pe vecie. Apăruse Napsterul, într-o perioadă în care toată lumea proclama sus şi tare (aşa cum e şi azi) că Internetul reprezintă cel mai mare ajutor pentru trupele mici, o şansă nesperată de a-şi răspândi şi promova muzica peste tot în lume. Dar nimeni nu spunea ce se întâmpla cu vânzările trupelor care deja aveau o cotă ridicată. Doar şoapte pe la colţuri, de teamă de a nu-şi îndepărta fanii/cumpărătorii.

Asta până când Lars Ulrich a făcut o mişcare concretă spre a stârpi Napsterul, gest pe care l-au gândit toţi, dar nu l-a făcut nimeni altcineva, şi pentru care au fost înfieraţi şi el, şi trupa lui. Oricum era trendy să îi înjuri pe Metallica încă de la apariţia discului "Load", aşa că uite, mai luaţi un motiv, părea Lars să fi spus. Ipocrizia era la cote maxime, pentru că nu ştiu să fi sărit cineva (artişti sau case de discuri) în apărarea acestei "one band army", deşi e clar că toată lumea îşi dorea ca Napsterul şi userii săi să moară în chinuri în puşcărie. La fel, oamenii care descărcau ilegal muzică nu s-au gândit niciodată cum că gestul ăsta era de fapt furt. Probabil că furtul de muzică, filme, jocuri sau programe pentru computer e cel mai răspândit delict (tolerat) azi în lumea nouă.

Dacă furi o pâine, e nasol. Se lasă cu amenzi, pârnaie, cazier. Dacă furi un album în format digital (nu un CD de la magazin) parcă e mai scuzabil, pentru că nu există obiectul fizic. Ce furt nene, am downloadat nişte alea cu 100011100100101. La vremuri noi, uite că avem boli noi, delicte noi şi probleme noi. Unii şi-au dat seama că nu poţi să bagi toată planeta la zdup şi au încercat să atace pe cale legală. Dar s-a găsit o portiţă şi aici: ok, downloadati, iar dacă vă place, cumpăraţi-vă produsul original si ştergeţi downloadul. Daţi-mi voie să mă piş pe mine de râs în 99% dintre urmările acestor cazuri.

Nişte case de discuri s-au gândit cum să facă să sporească veniturile, în condiţiile în care lumea cumpăra tot mai puţine CD-uri. Aşa au apărut ediţiile super de lux, enhanced, cu bonusuri, cu mesaje din partea trupei, cu videoclipuri, cu DVD bonus, cu cărticică, cu set de dildo-uri (vezi Rammstein), ambalate în cutioare, în cufere, în sicrie (vezi Metallica), în amplificatoare de chitară (vezi AC/DC), cu autografe de la trupă pe poze şi pe abţibilduri, pene de chitară şi postere. Însă preţul prohibitiv a împiedicat presarea şi mai apoi achiziţionarea unui număr important din aceste produse (ediţii limitate tocmai din acest motiv).

După care au venit Trent Reznor şi Radiohead (două dintre cazurile celebre pe care le cunosc şi eu) şi şi-au oferit albumele la download gratuit, pe site-urile proprii, în tot felul de variante, de la mp3 la FLAC, trecând prin toate variantele imaginabile de wave-uri, cu coperte în format jpg, pdf, etc. După care au zis: "Dacă vă place muzica, ea există şi în format CD, ba chiar şi în ediţie limitată super kick-ass suck-dick box-set. Dacă nu vreţi, e ok, păstraţi downloadul gratuit." Sesizând că opţiunea de a cumpăra albumul le aparţine, potenţialii cumpărători au zis la rândul lor: "Wow, ce cool e Trent Reznor, ne dă discul pe gratis, hai să-l cumpărăm!!" Probabil că Nine Inch Nails au făcut cu discul ăla mai mulţi bani decât cu oricare altul de dinaintea lui, pentru că toţi banii s-au dus direct la trupă, fără să mai treacă prin casa de discuri, distribuitori, retaileri şi alţii care îşi pun şi ei adaosul lor comercial, conducând către preţul final al produsului pe raft. Asta e explicaţia şi pentru preţul CD-urilor cu Trooper, de exemplu.

Ideea "try before you buy" a prins rapid, pentru că azi se produce mai multă muzică decât se ascultă. Şi clar se produce mai multă muzică mişto decât poate un om cumpăra. Deci downloadul gratuit (2 clicuri, dacă nu-ţi place, îl ştergi) sau streamingul întregului material direct pe site-urile artiştilor, pe ale caselor de discuri sau pe alte site-uri specializate au devenit nişte metode de promovare foarte uzitate. Cu toate acestea, vânzările de CD-uri stabilesc în fiecare an noi şi noi recorduri negative. Se pare că totuşi sunt în creştere downloadurile legale, cele pentru care lumea plăteşte. Vom vedea cum va evolua şi această mai nouă metodă de a vinde muzica.

Din tot ce am scris până acum, rezultă că artiştii au la dispoziţie un mijloc foarte eficient şi ieftin de a răspândi arta lor pe tot Globul, şansele fiind cam aceleaşi pentru toţi. Însă ce se întâmplă cu dinozaurii - casele de discuri? Ei bine, ele încearcă în continuare să vândă CD-uri la preţuri prohibitive şi să se plângă că Internetul le-a ruinat afacerile. Sesizând că sunt pe cale de dispariţie, au căutat o metodă să se protejeze. Bazându-se pe comoditatea unor artişti care nu vor sau nu pot sau nu ştiu sau nici nu concep să se promoveze singuri, dar şi pe faptul că statul te obligă să lipeşti holograme pe CD-uri pentru a-ţi putea vinde propria muzică (holograme care certifica autenticitatea produsului şi care pot fi cerute doar de casele de discuri), casele de discuri sunt în continuare indispensabile pentru unii. Într-o lume care se gândeşte numai la cum să vândă cât mai mult, să maximizeze profiturile, să creeze vedete de plastic care pot fi manipulate foarte uşor pentru că nu se pricep aproape la nimic, dar care au în spate armate de marketing, PR, compozitori, regizori, studiouri, avocaţi, radiouri şi televiziuni, casele de discuri au inventat conceptul de "360 deal".

La fel ca şi conceptul de "loudness wars", despre care am scris deja pe MetalAct.com, recunoscut ca atare pe plan mondial şi inventat nu de mine, ci tot de casele de discuri, toată lumea a început să sesizeze şi aceste "360 deals" ca fiind tot mai răspândite în toată lumea. Practic, artistul semnează cu casa de discuri un contract prin care fiecare aspect din viaţa muzicală (uneori si extra-muzicală) va fi controlat de aceasta din urmă. Nu numai imprimările, producerea de CD-uri şi vânzarea lor în reţele de distribuţie, ci şi concerte, turnee, stil muzical, stil vestimentar, componenţa formaţiei, lookul membrilor ei, merchandise, eventuale apariţii în filme, reclame, emisiuni, TOT. De unde şi ideea de "360". Pentru trupeţii care citesc: nu semnaţi niciodată un contract de-ăsta. Veţi fi sclavi cu acte în regulă, iar dacă vă veţi revolta, vă veţi pierde casa şi tot ce mai aveţi voi.

Trupele şi artiştii îşi dau seama că e destul de greu să supravieţuieşti şi să recuperezi invesţiile făcute în lumea dominată încă de marile case de discuri, care fac parte din trusturi ce deţin şi reţele de distribuţie, radiouri, televiziuni şi lanţuri de magazine (soluţia completă pentru un marketing de succes). În lumea asta tristă, în care copiii sunt învăţaţi că banul e zeu şi există la orice oră suficienţi "curvi" şi "curve" care să se bage cu simbrie la stăpân şi să joace cum le spune papuşarul. Nici măcar faptul că eşti dispus/ă la compromisuri nu îţi garantează succesul. Însă există şi unii cu spirit "do it yourself", care organizează concerte sau turnee ei înşişi, trag discuri şi le lansează singuri, le distribuie prin alte reţele decât cele convenţionale sau le pun gratis pe internet, şi în general se ocupă de fiecare aspect ce ţine de trupă şi de muzică lor. Cred că au existat dintotdeauna artiştii de genul ăsta, dar azi parcă e mai necesar ca oricând să devii unul dintre ei pentru a supravieţui şi pentru a face arta pe care o vrei tu, aşa cum vrei tu.

Viitorul muzicii e incert şi toată lumea încearcă să citească semnele, să vadă încotro se îndreaptă acest business, să facă mişcarea câştigatoare înaintea competitorilor. A apărut un site, www.lala.com, unde userii pot să asculte orice piesă dintr-o bază uriaşă de mp3-uri, sau să downloadeze discuri, sau să-şi facă diverse playlisturi, etc. Totul pentru o mică sumă pe lună. Site-ul e deţinut de Apple, deci e clar că răspunsul concurenţei nu se va lăsa mult aşteptat, dacă nu cumva a apărut deja şi nu ştiu eu. Va fi foarte simplu pe viitor, cred eu, ca orice om cu o conexiune la internet sau cu un telefon mobil să poată accesa orice piesă de la orice trupă din lume, de pe unul dintre aceste servere, în schimbul unei sume pe lună. Cam ca abonamentul la internet sau la cablu TV. Trupele vor uploada piesele acolo gratis, userii vor plăti, iar suma se va împarţi între server şi artist. Fără intermediari. În plus, oamenii nu vor mai trebui să deţină mii de CD-uri, DVD-uri şi să ţină ocupaţi nu ştiu câţi terrabytes cu mp3-uri, pentru că orice piesă va fi la un clic distanţă, prin streaming high-quality direct de pe unul din serverele astea. Să fie ăsta viitorul distribuţiei muzicii? Şi dacă da, cam în cât timp va veni el? Va presupune dispariţia caselor de discuri şi a retailerilor de muzică în format fizic? Timpul va răspunde la aceste întrebări, iar eu voi reveni asupra subiectului atunci când voi constata că au apărut date noi.

Aurelian Dinca

Dupa un sfarsit de an 2009, cand evenimentele de gen se cam rarisera, iata ca 2010 debuteaza cu un dublu eveniment marca Hatework & CJHC -13/14 ianuarie – Funeral Nation Tour [part 2] a poposit si in Romania: la Cluj si Bucuresti. Un bun motiv de a ne regasi cu prietenii joi seara in Studio Martin sa-i vedem la treaba pe Sinate, Mastic Scum, Vader si Marduk.

Si cum punctualitatea este un element important in economia succesului unui eveniment – ora 19 a gasit pe scena prima trupa a serii: SINATE. O trupa venita din indepartata Noua Zeelanda ce presteaza de ceva vreme [8 ani de la formare si 2 albume la activ]. Au incalzit publicul cu ceva death/thrash bun, correct – dar fara mari sclipiri de personalitate - Numai bun de acomodare si socializare.  Ideea e ca toata lumea si-a intrat in “mana”: publicul s-a incalzit si a mai aglutinat in fata scenei, trupetii au prestat si apoi au coborat prin public pe parcursul celorlalte recitaluri, la sfarsitul evenimentului fiindmai mult decat “dezinhibati” [bahic/ la drept vorbind grea e viata de turneu, cand trebuie sa o iei din loc pentru ca a doua zi sa prestezi in alta parte

Numarul doi pe afis – austriecii de la MASTIC SCUM au urcat imediat pe scena profitand de publicul receptiv la rautati si s-au dezlantuit cu un brutal death up-datat la secolul XXI- cu multe elemente stilistice de la cross-over la grind. Mastic Scum sunt o trupa cu multa experienta in spate si destul de active pe scena europeana. Acest aspect s-a cunoscut din plin si joi seara – vocalul Maggo Wenzel fiind o persoana hiperenergica si a reusit sa capteze rapid audientei intreaga atentie. Trupa s-a axat in principal pe promovarea noului album [Dust, 2009] desi nu stiu cati din cei prezenti erau la curent cu activitatea trupei – dar rezultatul final a fost un show total, dominat de un sunet zid si o executie ireprosabila – apreciata si ovationata permanent de cei stransi in Studio Martin (din ce in ce mai multi pe parcursul showului Mastic Scum).

Dupa pauza necesara sound-checkului – mult asteptatii VADER au urcat pe scena si s-a starnit vijelia! Masinaria de razboi poloneza a lovit din nou si a fost sustinuta cu frenezie de marea de oameni inghesuiti in club pentru a-i revedea activi in teatrul de razboi numit Studio Martin. E ceva vreme de cand nu am mai vazut atat de mult entuziasm din partea publicului – inclusiv eternul mosh-pit mioritic, pe principiul ca “asa-i la rock” – barbatie, exces de testosteron, transiratie, muschi, imbranceli si binenteles victime colaterale. Despre noua formula VADER numai cuvinte de lauda. Peter este un adevarat magnet pentru scena poloneza si atrage intotdeauna muzicieni unul si unul [si pe la ei sunt destui de multi/poate de aceea au o scena de metal asa de solida si apreciata]. Ma asteptam sa-l revad si pe chitaristul Vogg, dar acesta a fost inlocuit, el ocupandu-se de revenirea cu DECAPITATED pe scena in acest an. Un 10 maxim pentru atitudinea lui Peter – intrucat am reusit sa-I smulgem mai mult decat un zambet formal prin comportamentul nostru – au fost momente in care ne-a multumit sincer pentru sustinerea de care am dat dovada. Un recital beton asa cum ne-am obisnuit din partea polonezilor ce nu s-au rezumat la ultimul album de studio Necropolis ci au punctat cu arsenalul greu: Sothis, Black to the Blind, Carnal, Wings si THIS IS THE WAR!

Despre al doilea cap de afis al serii – MARDUK – nu pot spune decat ca isi merita statutul pe care il detin cu success de ceva timp pe scena de black metal. Cei patru suedezi au inceput in forta cu With Satan and Victorious Weapons sub semnul crucii sangerii ce a dominat tavanul clubului joi seara si au mentinut tonusul ridicat la maxim mai bine de o ora. Sunetul shenila – o adevarata marca-inregistrata pentru MARDUK- fiind presarat cu momente de acalmie prin intermediul interludiilor/samplere razboinice ce au unit piesele pe parcursul recitalului. Nu am fost niciodata un mare adept al “lupilor suedezi” dar asta nu inseamna ca nu ii apreciez pentru calitatea showului extraordinar, aspect pe care l-am remarcat ca ii caracterizeaza. Un punct strong in economia trupei este Mortuus – pseudonim mai mult decat inspirat al vocalului – omu’ sigur e ruda cu grimReaper, datorita lookului, screamingului si a atitudinii de cosmar abordate pe scena.  Incheierea devastatorului recital a apartinut [cum se putea altfel decat] Panzer Division Marduk!
In concluzie: un debut fulminant pentru 2010 gratie Hatework si CJHC crew! Ce urmeaza?
+KR+

Foto: Andrei : http://www.clutterinmedia.ro/html/clutter_040.html

IDOL este o trupa de fete cu o pasiune comuna: muzica rock. Fiind, prin componenta, o imagine inedita pe scena metal autohtona, fetele vor sa ne arate ca au, cu certitudine, multe de spus. Le am alaturi pe Iulia (voce), Julia (tobe), Ela (chitara solo), Catalina (chitara ritmica) si Laura (chitara bass) pe care le-am provocat la o mica discutie, cu si despre Idol.

K: Buna, si multumesc pentru acceptarea propunerii de interviu!

IDOL: Multumim pentru invitatia de a raspunde la acest interviu, este chiar primul pe care il acordam pentru un webzine.

K: De unde v-a venit ideea pentru numele „Idol”?

Iulia: Eram la repetitie, ne pregateam pentru primul nostru concert in componenta initiala a trupei. Ca sa putem iesi pe scena trebuia sa avem o identitate, evident. Ne-am dat seama ca daca luam initialele numelor noastre si le aranjam intr-o ordine logica, rezulta un cuvant cu o semnificatie destul de puternica. Asa s-a nascut I.D.O.L. Mai tarziu, dupa schimbarile care au avut loc in componenta formatiei, am decis ca I.D.O.L. sa devina pur si simplu, Idol.

K: Care sunt „ideile” pe care se bazeaza muzica voastra?

Julia: Nu sunt prea multe, pentru ca o muzica de calitate se poate face si urmarind, mai degraba, cateva principii clasice: piesele trebuie sa fie melodice ca sa poata fi ascultate/fredonate/cantate de oricine, trebuie sa aiba un refren memorabil si atragator, iar mesajul trebuie sa fie cat mai aproape de realitatea de zi cu zi a fiecarui om.

Ela: Muzica, in general, nu are la baza o „idee” fixa, prin idei referindu-ma strict la mesaje transmise. Muzica, dupa cum consider eu, este un cumul de sentimente si trairi exprimate sub o anumita forma. In trupa Idol, „ideile” noastre au luat o forma, dar in functie de interpret pot exista o infinitate de „idei”.

K: Cine este compozitorul principal din cadrul trupei?

Iulia: Materialul pieselor, in stare bruta, este compus de Aurelian Dinca (Balaurul), de la formatia Trooper, lasandu-ne pe noi sa aducem aportul personal in special prin versuri, solo-uri si schimbari in structura pieselor, acolo unde credem ca este necesar.

K: Ce va influenteaza in compunerea muzicii?

Iulia: Tot ceea ce se petrece in jurul nostru, si cu asta cred ca am spus tot!

Ela: Depinde, inspiratia poate veni oricand si din orice, de la oamenii pe care ii vezi in tramvai pana la faptul ca sunt prea multe pietre pe jos pe strada. In general iti vine o idee simpla, o dezvolti, pe parcusul dezvoltarii sunt sanse ca ideea de baza sa se modifice total, o prezinti trupei, se aduc alte modificari si tot asa. Oricum nu am stat vreodata sa analizez procesul care are loc atunci cand imi vine o idee.

K: Ce v-a determinat sa va apucati de cantat si sa alegeti scena metal?

Laura: In primul rand, ne place rockul/metalul, prin urmare scena metal era singura si cea mai buna optiune pt noi, iar legat de cantat, am vrut sa aducem ceva nou in peisajul rockului romanesc.

Julia: Pentru mine, a canta este o placere, din care nu am inceput sa gust decat de foarte putin timp, iar cand propunerea de a canta cu fetele a venit, nici nu am stat sa ma gandesc „de ce” as accepta...pur si simplu am zis: „da, ar fi minunat, hai sa vedem ce se poate intampla!”.

Catalina: Cum a spus si Laura, noi ascultam rock, in special metal, deci era normal sa alegem scena aceasta, pentru ca singura sansa de a lasa ceva semnificativ in urma noastra este sa facem ceea ce ne place si ceea ce simtim.

K: Cine sunt „idolii” vostri?

Julia: Prima si cea mai importanta persoana pe care o asez in postura de „idol” este mama mea. In materie de muzica, nu am un singur „idol” pentru ca de la o singura persoana/formatie nu poti invata totul, insa imi vin in minte Jon Bon Jovi, Blackie Lawless (W.A.S.P.), Tommy Lee (Motley Crue) si multi altii.

Laura: Steve Harris si Yanic Bercier (fostul tobosar de la Quo Vadis).

Catalina: Steve Vai, John Petrucci, Dimebag Darrell

K: Ce opinie aveti despre rockul romanesc si trupele autohtone?

Julia: In ultimii 10 ani, am asistat la o explozie de trupe de toate genurile muzicale rock. Foarte dezvoltat este curentul underground, din nefericire, pentru ca industria muzicala din Romania nu se axeaza decat pe fustite scurte si trupuri de iepurasi playboy. Baietasii sunt cam dezavantajati aici, pentru ca ei trebuie sa aiba buzunarul gros daca vor sa faca cariera muzicala solo sau ca trupa. Cert este ca ascultatorii altor genuri de muzica dicteaza la ora actuala ceea ce se asculta si se promoveaza la noi. Deci pe piata muzicala, rockul romanesc nu prea exista in mod practic, la fel ca si trupele autohtone de acest gen. Exista exceptii, dar foarte putine.

Ela: In momentul de fata, rockul romanesc e inca in proces de crestere si cred ca ar exista o dezvoltare vizibila daca, in loc sa stam si sa ii criticam pe cei din jurul nostru, ne-am axa mai mult pe ceea ce ne place noua sa facem. Pe de alta parte, o alta problema este faptul ca avem  multi muzicieni buni, care in momentul in care isi dau seama ca din rock, cel putin in Romania, nu isi pot permite nici macar traiul de zi cu zi, se indreapta catre sfera „comerciala”.

Laura: Imi place faptul ca exista multe trupe tinere, si prin urmare multe stiluri de rock/metal. Fiecare trebuie sa se descurce pe cont propriu, acest lucru fiind din ce in ce mai greu in Romania.

Catalina: Este bine ca sunt multe trupe tinere, insa este trist ca e destul de greu sa te ridici. Sunt multe trupe bune, dar care nu vor depasi niciodata stadiul de trupe de club.

K: Ce parere aveti despre alte trupe avand componenta exclusiv/majoritar feminina, de prin anii 80-90?

Julia: In Romania au fost fetele de la Secret, a fost o trupa super. Daca vorbim de scena muzicala rock din strainatate, si in special de cea americana, care era foarte promovata la vremea aceea, se putea vedea o asemanare evidenta intre cele doua sexe din punct de vedere al look-ului, dar se canta extraordinar de bine. Muzica rock ramane muzica rock, indiferent de cine o canta, doar ca trupele feminine erau si raman ceva mai apetisante cand urca pe scena (rasete).

K: Cum va simtiti fiind o formatie 100% fete intr-un peisaj muzical in care trupele au componentele preponderent masculine?

Laura: Ar trebui sa fie mai multe trupe cu componenta exclusiv feminina care sa cante live muzica rock. In Romania zilelor noastre, pare o ciudatenie o trupa ca Idol. „Cum, fete care sa cante rock? Altele in afara de Blaxy Girls? Pe bune, canta LIVE???” (rasete)

Julia: Desi suntem inca la inceputul drumului, avem parte de experiente inedite, atat la concerte, cat si in afara lor. Unele persoane sunt placut surprinse si intrigate, in acelasi timp, altii te privesc cu indoiala, neincredere si poate un pic de rautate. Insa, in cele mai multe cazuri, suntem tratate cumsecade.

K: Din punct de vedere al materialelor discografice, in ce stadiu va aflati?

Iulia: Deocamdata avem inregistrate 3 piese si recent s-a inregistrat piesa cu numarul 4. Dupa ce va fi editata si postata pe site-urile de profil pentru a fi ascultata, va urma si un CD demo, candva in 2010.

K: In ce concerte viitoare va putem vedea evoluand pe scena?

Iulia: Cel mai apropiat concert al nostru va fi in data de 28 noiembrie, in Club Fire din Bucuresti, urmand ca pe 13 decembrie sa ne aflam alaturi de rockerii de la Galati, in club S. Urmariti pagina noastra de myspace, www.myspace.com/trupaidol, unde vor fi postate toate concertele pe masura ce apar.

K: Recent a avut loc o mica modificare in componenta trupei. Cum va acomodati in noua formula?

Julia: Intr-adevar, a avut loc o schimbare in trupa. Este vorba Angela „Ela”, noua chitarista solo care s-a alaturat echipei la inceputul lunii septembrie a acestui an.  Ela este o persoana minunata, ne intelegem bine atat in particular cat si pe scena si ne dorim sa ramanem in formula actuala cat mai mult timp.

Laura: O schimbare de componenta te poate da cu cateva luni inapoi, iar acomodarea a fost scurta, dar aceasta noua formula ne-a facut sa fim si mai unite. Se va simti si la capitolul „sound”, pe masura ce vom repeta si vom concerta in componenta actuala.

K: Multumesc frumos pentru acordarea interviului!

IDOL: A fost o adevarata placere sa stam de vorba cu tine si va asteptam la concertele noastre, atat pe tine, cat si pe cei ce au citit interviul! Multe multumiri celor de la MetalAct!

Ioana D (Katzy)

Manifestand vadite tendinte de scriitura de tipul anti-roman, am sa incep cu sfarsitul. Dupa concert Balaurul imi spunea ca daca mi-a placut mie, e bine, pentru ca eu as avea tendinta de a fi mai critica, mai exigenta. Si mie mi-a placut, deci daca umblati dupa o cronica negativa sau indiferenta, nu o s-o gasiti aici. In principiu nu veti gasi nici una super-elogioasa, pot sa va ofer cateva linkuri ale blogurilor unor fani pentru asta. Intr-un domeniu foarte subiectiv, voi incerca sa-mi pastrez obiectivitatea de-a lungul a ceea ce intentionez sa fie o cronica dubla - una a albumului Vlad Tepes - Poemele Valahiei si cea de-a doua a punerii sale in scena din seara zilei de 16 octombrie. In ciuda realizarii grandioase, am sa ma feresc, totusi, de termenul opera, aceasta presupunand, dincolo de complexitatea instrumentala si de tema conceptuala, si un dialog al vocilor, un libret pe roluri, aspect de care Trooper nu s-a atins.

Act I - Poemele Valahiei

I - Chemarea
Albumul debuteaza cu o tema simfonica care se dezvolta intr-un pasaj instrumental destul de speed, care se potoleste odata cu intrarea vocii, transformandu-se practic intr-o balada cu rol de introducere in poveste. Concertul, insa, va beneficia si de o supra-introducere, prin momentul recitativ al actorului Cristian Sofron. Imi pare rau sa incep cu o bila neagra, dar momentul, desi foarte bine gandit si aranjat scenic, nu a avut efectul scontat, partial din cauza unor voci puse pe glume din randul publicului, dar determinant din cauza recitatorului insusi, al carui timbru nu reda, din pacate, patosul si emotia, teatralitatea - daca vreti - unor versuri patriotice. Trooperii apar investmantati in mantii negre, dar numai Coiotul si-o va pastra pe a lui pe durata primei piese. Sunetul este excelent, coordonarea cu ansamblul de coarde - un aspect de care ma temeam dupa ce am vazut Therion in aceeasi ipostaza - de invidiat. Simt o nota de crispare la instrumentisti, chiar, ca amanunt amuzant, dupa concert Laurentiu imi spunea ca n-a putut dormi in noaptea de dinaintea concertului pentru ca "a avut emotii ca o sa aiba emotii". Din fericire la solouri - de data aceasta ale lui fiind dominante - aceste emotii nu si-au facut de cap.

II - Ursitoarele
Mult mai apasata, mai atmosferica si mai epica, aceasta a doua piesa s-a distins inca de la primele auditii ca una din preferatele mele de pe album. M-am bucurat sa aud din nou celebrele tipete heavy metal care i-au adus pe Trooper in atentia tuturor acum 8-9 ani. Scenariul prezentarii include prezenta pe scena a celor patru ursitoare (eu stiam ca-s trei, dar poate ca la os domnesc e diferit). Fetele, imbracate in rochii albe, vaporoase, executa un dans in jurul Coiotului, dans ce aminteste mai degraba de vrajitul joc al ielelor. O dubla asignare de sarcini sau o confuzie mitologica? Indiferent de asta, momentul este excelent si de efect.

III - Coconul Vladut
O alta piesa care incepe in forta pe chitare, pentru a se stinge intr-o balada in ton cald, cu suport simfonic. Un pic cam lunga, incepe sa-mi atraga atentia abia la ultimele doua strofe, cu siguranta nu una din favoritele mele, ceea ce nu as afirma si despre...

IV - Prizonier...
care debuteaza cu poate cel mai frumos moment ne-rock al albumului, partitura Coiotului incepe cu o secventa recitativa care ma face sa ma gandesc ca prezenta actorului nu era tocmai necesara, solistul Trooper avand un talent deosebit la aceasta forma de exprimare a artei. Partitura vocala este superba, trecerile de la simfonic la heavy si inapoi sunt realizate cu gust si curg cat se poate de firesc si totul se incheie cu o seventa solo care se va dezvolta de fapt in piesa urmatoare. Poate ca este momentul sa precizez ca versurile - fara a le comenta valoarea artistica - sunt un pic exagerate in plan istoric - "copil chircit sub vrerea lumii, orfan de tata si de tara, l-au aruncat si-l tin inchis paganii, iar maine poate-l si omoara", educatia vlastarelor domnesti la Inalta Poarta si tinerea acestora in regim de ostatici fiind o cutuma in secolele XIV-XV, pentru a se asigura supunerea vasalilor si, desi pe scena Coiotul apare imbrancit de turci, descult si inlantuit, intr-o imagine expresiva a captivitatii viitorului erou, spectatorul, ascultatorul sau cititorul mai putin avizat nu trebuie sa ramana cu impresia ca Vlad nu ar fi fost tratat potrivit rangului la Curtea Otomana. Am facut aceasta digresiune nu pentru a diminua meritele trupei sau ale poetului, Vasile Lupasc, ci numai si numai pentru ca albumul mi-a fost prezentat ca expresie a adevarului istoric despre voievodul valah.

V - Solii turci
 Unul din highlights-urile discului, se pare, toata lumea este incantata de aceasta piesa dezvoltata pe un riff alert care se inchide intr-un pasaj pe chitara (Balaurul) inspirat din muzica populara turceasca, moment in care toata sala incepe sa bata din palme, pe ritm si, la fel de firesc, piesa continua cu o secventa de muzica populara romaneasca. Nu ma indoiesc ca Alin a studiat indelung abordarea vocala a fragmentului in discutie, dar vocea lui pur si simplu nu este facuta pentru acest gen, iar pe disc acest aspect se simte. In concert, insa, va fi sustinut de cantareata de muzica populara Irina Somesan (desi pe afis figura mult mai celebra Maria Dragomiroiu). Din pacate, din punctul meu de vedere, ceea ce promitea sa fie un moment de exceptie, a fost aproape complet compromis, din cauza doamnei care a ratat intrarea pe vers si care mi-a dat impresia ca vede versurile in fata pentru intaia oara.

VI - In Valahia
 Cea mai lunga si mai complexa piesa de pe disc, aproape o mini-opera metal in sine, beneficiind de unul dintre cele mai reusite soluri din "integrala" Trooper. Versurile, lucrate in doi, sunt - in sfarsit - foarte epice si expresive. O noua secventa foarte buna de interpretare a Coiotului pe refren, dar si inevitabilele oo-oo-uri, in concert insotite de raspunsul salii. Daca ar trebui sa aleg o singura piesa de pe disc, probabil ca aceea ar fi In Valahia. Bravo, Popa!!! Sa nu uitam si spectacolul - Coiot apare intr-o camasa de zale, purtand pe cap o replica a celebrei palarii cu pafta si pene a voievodului, iar fostele ursitoare-iele reapar in scena, de data aceasta investmantate in negru, ca niste erinii, furii sau naluci.

VII - Vlad Tepes
 Aceasta este reeditarea unei piese vechi, pe care poate fanii mai dedicati decat mine o stiu de pe Desant, unde figureaza ca bonus-track. Imi pare rau ca nu i-am dat atentie pana acum, pentru ca este extrem de catchy si de antrenanta, in stilul primei perioade de creatie a trupei, fara a fi neaparat tributara mai-marilor genului.

VIII - Kara-Iflak
Hotarat lucru, piesele mele preferate pe acest album vin de la Laurentiu Popa. Poate ca cele doua parti ale piesei ar fi putut delimitate de altceva decat de ciripitul pasarelelor, in rest, bucata este excelenta si cu potential de hit. Ceva mai brutala decat piesele Trooper obisnuite, insa foarte ritmata si beneficiind, si ea, de un solo extrem de reusit, foarte bine integrat.

IX - Ultima lupta
 Inceputul acestei piese l-am mai auzit pe undeva sau cel putin imi aminteste de ceva... sa fie Judas? O noua piesa antrenanta, cu tobe foarte rapide si multa solistica, rupta de un pasaj atmosferic-proggish... si in concert rupta, de data aceasta complet neinspirat, de un nou pasaj recitativ al actorului Cristian Sofron.

X - Moare Vlad
 Piesa incepe cu un pasaj pe voce care imi aminteste de doinele de jale ale Mariei Tanase, completat din nou de prezenta mai pregnanta a orchestrei. Pe refren, in schimb - "Vlad Tepes, scoate palosul inca o data.." interpretarea imi aminteste de Guyana (Manowar). Din nou avem de-a face cu o piesa cu o durata peste medie (~8 minute), as putea sa spun ca la prima auditie completa a fost preferata mea, intre timp a fost surclasata de altele, pe care deja le-am mentionat. In plan scenografic, tradarea si uciderea lui Vlad sunt redate printr-un joc de umbre, tehnica destul de folosita si in teatrul actual, care mie personal imi place in mod deosebit. Tempoul este mediu spre lent, ca si partile de chitara solo, care se inchid (ca de obicei as zice) intr-o secventa simfonica ce se va relua in piesa urmatoare...

...XI - Sfarsitul fara sfarsit 
Coiotul canta intins pe scena, in timp ce zanele in rochii negre il inconjoara tinand in maini lumanari aprinse. Piesa incepe ca o balada si ritmul ei creste dupa prima jumatate. Refrenul este alert si fredonabil. Din nou una dintre putinele piese de pe album care nu-mi plac in mod special.

XII - Legamantul
Cu rol clar de outro, Legamantul este o alta piesa foarte asezata, cu parti de voce foarte bine executate si cu chitare superbe, cred ca de data aceasta marca Balaurul. Coiotul provoaca sala sa-l acompanieze pe oo-oo-urile de final si aceasta nu se lasa foarte mult rugata.

Bonus track - Pas infinit
 Prea Iris-istica pentru gustul meu, piesa asta promite sa devina un alt mare succes Trooper, din cate am observat reactia salii. Mie personal nu-mi place.

Prima parte se incheie cu prezentarea tuturor celor ce i-au ajutat pe cei cinci Trooperi sa realizeze acest spectacol deosebit.

PS Nota pentru disc e in jur de 10.

Act II -Let's rock!

A inceput "Cum vreau eu", cu cei cinci Trooperi vizibil mai degajati. Greul trecuse si acum era timpul pentru o ora de relaxare activa in compania fanilor. Trebuie sa spun ca Trooper este o trupa care se hraneste cu reactia publicului si ca, de obicei, suna cu atat mai bine, cu cat publicul le este mai dedicat. Si cum de public nu se pot plange, Coiot & co au oferit un recital electric si eclectic, de la hard-rockul zvapaiat din Nu mai conteaza si Doar a mea, trecand prin baladele Cantecul lebedei, Orizonturi (dedicata fostului lor coleg, Radu Pites, odihneasca-se in pace) si Amintiri si terminand cu heavy metalul clasic de pe Strigat, Tari ca muntii sau Inca o lupta. In categoria highlight intra momentele excelente de pe Rock'n'Roll Pozitiv, Nu trebuie sa vrei si 17:00. In categoria "as you like it" - Old School, Baby si Dispari din ochii mei. Ca de obicei voi categorisi ca "not my cup of tea" baladele, dar as fi nedreapta sa nu mentionez ca reactia salii la ele este nici mai mult, nici mai putin decat fantastica. Respectand proportiile, ma simteam ca la un concert al unei trupe de heavy metal din liga mare, acele momente minunate cand vocalul ia o pauza, fiind suplinit cu mare aplomb de public.

Cum de interpretare, comunicare cu sala si sunet nu ma pot plange, nu voi mentiona la capitolul minusuri decat absenta catorva favorite - Totul e fals, Pentru tot ce-a fost, O viata este prea mult... si ma opresc aici, dar si o rutina care se strecoara in concertele lor - finalul, mereu acelasi, cu Tari ca muntii, Amintiri si Strigat. Nu ca nu mi-ar placea doua din trei, dar previzibilul tinde sa ma plictiseasca. Ar fi de dorit un shuffle.

Sunt mari sanse ca Trooper sa fie formatia pe care am vazut-o cel mai des live. Probabil ca de vreo 20 de ori, +/-. Cand cunosti atat de bine o trupa, ai doua probleme - in primul rand, ca reporter, e greu sa scrii despre concert fara sa te repeti. In al doilea rand, ca spectator, e greu sa mai fii impresionat, iti place si atat, ca altfel nu te-ai duce la 20 de concerte. De data aceasta m-au impresionat. Fara indoiala, cel mai bun concert Trooper, cu siguranta unul dintre cele mai bune concerte ale unei trupe romanesti. Si ca s-o spun pe-a'dreapta, puncteaza si in clasamentul general personal, alaturi de nume foarte-foarte mari. Felicitari, baieti!

Oana

Poze

Doamnelor, domnilor, domnisoarelor si domnisorilor, iata ca nici nu va incepe bine anul 2010 si batraneii de la Overkill vor arunca pe piata un nou album care da cu praf cam peste tot ce s-a scos anul asta deja. Dupa un 2009 dezamagitor la capitolul noutati, noul an incepe mai mult decat promitator prin aparitia acestui "Ironbound". Intotdeauna am avut o slabiciune pentru Overkill si am considerat ca asta formatie a fost, si inca este, criminal de trecuta cu vederea. Probabil, daca luau fiinta in Bay Area, alta ar fi fost situatia. Asa, Overkill e vazut de multi ca doar un soi de intrus din New Jersey care se arunca la gatul mai marilor din zona thrash americana. Overkill ramane una dintre cele mai longevive si constante trupe de thrash metal, iar cele 16 albume de pana acum stau marturie.

Si acum, cateva cuvinte despre ultimul produs intitulat "Ironbound", prevazut sa apara oficial pe 29 ianuarie 2010. Daca "Immortalis" a fost un album excelent, "Ironbound" il bate pe umar din mers. Poate sunt eu prea extaziat, dar acest album al americanilor suna atat de energic, inchegat si fortos, de nu-mi vine sa cred ca pe el performeaza niste indivizi trecuti bine de prima tinerete. Ce sa mai zic de haiosul Bobby "Blitz" Ellsworth care parca s-a inrait si mai tare dupa operatia suferita pe creier. Unde mai pui ca le baga la voce mai ceva ca in tinerete. Sa luam, de exemplu, piesa "The Head and Heart", pe care veti auzi o voce aproape cu iz death. Ei bine, degeaba va intrebati cine e invitat pe melodia asta, pentru ca nu e nici unul. Este chiar "Blitz" in persoana, pe care nu credeam vreodata ca o sa-l aud bagand astfel de vocalize.

Albume ca cel descris aici nici nu necesita prea multe comentarii. Suna atat de bine ca mai bine te retragi intr-un colt si il asculti cat poti de des. Incepand cu piesa de deschidere "The Green and Black" si terminand cu "The SRC", ti se servesc toate elementele definitorii pentru Overkill, din 1985 si pana in prezent. Thrash, speed, power, melodie, refrene catchy si acel iz de voie buna atat de caracteristic acestei trupe. Piesa "Ironbound" o vad deja devenind imnul metalic al viitorului an. Bass-ul lui D.D.Verni este omniprezent si imi pare bine ca Peter Tagtgren, producatorul albumului, a acordat o atentie deosebita acestui aspect. Si ca tot am amintit de productie, aceasta este cristal. Se simte putin noua tendinta de "cu cat mai tare, cu atat mai bine" dar nu se exagereaza in acest sens. Cel putin, nu ca pe ultimul Hypocrisy.

In concluzie, "Ironbound" este un album complet care da cu spitul in fundul multor formatii cu pretentii din noul val. Alaturi de ultimul Megadeth, este unul dintre cele mai reusite produse de thrash din ultimii 10 ani, cel putin. E o parere personala, bineinteles...

10/10

Ciprian

Label: Nuclear Blast

Componenta:

    * Bobby "Blitz" Ellsworth - voce
    * Dave Linsk - chitara
    * Derek Tailer - chitara
    * D.D. Verni - bass 
    * Ron Lipnicki - tobe

Tracklist:

1. The Green And Black
2. Ironbound
3. Bring Me The Night
4. The Goal Is Your Soul
5. Give A Little
6. Endless War
7. The Head And Heart
8. In Vain
9. Killing For A Living
10. The SRC

Cu ocazia concertului desfasurat joi 21 ianuarie 2010 in clubul bucurestean Suburbia, formatia 9.7 RICHTER si-a lansat website-ul oficial - www.97richter.com

Pe langa melodiile actuale, care pot fi fie ascultate sau descarcate in variante demo, www.97richter.com gazduieste acum toate informatiile importante despre 9.7 RICHTER: biografia formatiei, albume foto, precum si o lista completa a evenimentelor la care trupa a luat sau va lua parte.

De asemenea, pe noul site puteti fi conectati direct la procesul de creatie al primului disc al formatiei, prin intermediul materialelor video capturate chiar in timpul sesiunilor de inregistrari din studio.

Alternativ, primele doua parti ale materialului filmat in studio pot fi vizionate (sau folosite via embed) aici:

http://www.youtube.com/watch?v=pu1-Vg2miC4
http://www.youtube.com/watch?v=gWvBRV9XRco

Tot prin intermediul site-ului oficial, 9.7 RICHTER va anunta in curand si primele detalii concrete despre viitorul disc al trupei. Pana atunci, va asteptam la urmatorul concert, sambata 30 ianuarie 2010, in clubul Choppers din Constanta, alaturi de Interitus Dei.

Cu ocazia majoratului muzical, Grimegod prezinta turneul aniversar! Au trecut 18 ani de la infiintare, ocazie cu care ne veti putea vedea pe scena in urmatoarele concerte:
13 februarie: Baia Mare;
19 februarie:Arad (Club Nerv);
20 februarie: Hunedoara (House of Rock)
26 februarie: Zenta (Serbia);
27 februarie Becse (Serbia).

Concertele vor fi axate pe primele doua albume Grimegod - Under the Sad and Silent Sky (1995) si Dreamside of Me (1997). Noua componenta Grimegod cuprinde formula de aur, in care s-au intors ambii chitaristi originali (Hoit si Tilo), dupa o absenta de 2, respectiv 9 ani.
 
Suntem in discutii cu mai multe cluburi din tara pentru alte concerte la primavara si vom reveni cu datele exacte pentru acele concerte, din martie si aprilie.

Pentru cei interesati, puteti viziona imagini din showul aniversar de anul trecut de la Petrosani pe canalul official youtube Grimegod.
http://www.youtube.com/watch?v=4zRIKq4ZeFc
http://www.youtube.com/watch?v=m6tLxuZ30-M&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=F2kGLu48pMg&feature=related

Indian Fall aduc un biker ca solist vocal. Djecckx (foto) este noul solist vocal Indian Fall. La inceputul lunii aprilie trupa anunta un EP in noua formula. De asemenea, Indian Fall pregateste un turneu in Estul Europei la jumatatea acestui an. Vom reveni cu detalii.

Cele 20.000 de bilete la pretul promotional de 127,2 lei din categoria Normal Circle sunt SOLD OUT! 

După epuizarea biletelor din faţa scenei la cateva saptamani dupa punerea lor in vanzare, organizatorii anunta şi epuizarea biletelor la preţ promoţional. Biletele din această categorie (Normal Circle) sunt disponibile de acum la preţul de 148,4 lei. 

De asemenea, odată cu epuizarea biletelor la preţ promoţional, a încetat şi oferta de vânzare a biletelor în rate. Reamintim tuturor posesorilor de vouchere ca acestea vor fi disponibile în perioada 11 februarie – 10 aprilie.

Ritmul în care se vând biletele este un record pentru piaţa din România, piaţă atipică, cu obiceiuri specifice faţă de restul Europei, potrivit reprezentanţilor Eventim.ro, distribuitor exclusiv al biletelor la concertul AC/DC.

Interesul mare pentru acest eveniment a făcut ca organizatorii să ia în calcul suplimetarea la anumite categorii de bilete, pentru a face faţă cererilor pieţei. Singura categorie la care este posibilă în acest moment suplimentarea este cea a biletelor cu locuri şi pentru aceasta deja a fost pus deja în vânzare un nou lot de bilete. Planul locaţiei poate fi consultat pe www.eventim.ro.

Biletele la concertul AC/DC se distribuie exclusiv prin reteaua Eventim.ro, la urmatoarele puncte de vanzare: magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas. Online, biletele se pot cumpara de pe www.eventim.ro.
 
Cel mai asteptat eveniment al anului, concertul celor de la AC/DC este programat in data de 16 mai, in Piata Constitutiei din Bucuresti, incepand cu ora 17.00. Rockerii vor concerta in Romania insotiti de invitati speciali si cu propria productie. Australienii vor ajunge in Romania in cadrul Black Ice Tour, care promoveaza ultimul album semnat AC/DC. 

AC/DC in Romania este un eveniment prezentat de East European Concert si Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment.
 

Ne bucuram sa putem anunta primele concerte confirmate pentru Bucovina:
 
12 Iunie - Sea Wolves Motor Club Meeting - Undeva la malul marii
08  Aug - OST Mountain Fest Open Air - alaturi de Choppers Academy si multe trupe din strainate (Portugalia, Croatia, Ungaria)
 
De asemenea, am inceput lucrul la EP-ul care va preceda noul album, EP care va fi mixat si masterizat tot de Dan Swano in studioul Unisound. Cel mai probabil la mijlocul primaverii vom vedea acest material iesind pe piata intr-o prezentare grafica de exceptie. Tracklist-ul si numele vor fi anuntate pe masura ce inregistrarile avanseaza.