 | Trooper - Solii Turci & In Valahia (Palatul Copiilor 16.10.2009) Alexandra | MySpace Video |
data: 18 Octombrie 2009
Manifestand vadite tendinte de scriitura de tipul anti-roman, am sa incep cu sfarsitul. Dupa concert Balaurul imi spunea ca daca mi-a placut mie, e bine, pentru ca eu as avea tendinta de a fi mai critica, mai exigenta. Si mie mi-a placut, deci daca umblati dupa o cronica negativa sau indiferenta, nu o s-o gasiti aici. In principiu nu veti gasi nici una super-elogioasa, pot sa va ofer cateva linkuri ale blogurilor unor fani pentru asta. Intr-un domeniu foarte subiectiv, voi incerca sa-mi pastrez obiectivitatea de-a lungul a ceea ce intentionez sa fie o cronica dubla - una a albumului Vlad Tepes - Poemele Valahiei si cea de-a doua a punerii sale in scena din seara zilei de 16 octombrie. In ciuda realizarii grandioase, am sa ma feresc, totusi, de termenul opera, aceasta presupunand, dincolo de complexitatea instrumentala si de tema conceptuala, si un dialog al vocilor, un libret pe roluri, aspect de care Trooper nu s-a atins.
Act I - Poemele Valahiei
I - Chemarea
Albumul debuteaza cu o tema simfonica care se dezvolta intr-un pasaj instrumental destul de speed, care se potoleste odata cu intrarea vocii, transformandu-se practic intr-o balada cu rol de introducere in poveste. Concertul, insa, va beneficia si de o supra-introducere, prin momentul recitativ al actorului Cristian Sofron. Imi pare rau sa incep cu o bila neagra, dar momentul, desi foarte bine gandit si aranjat scenic, nu a avut efectul scontat, partial din cauza unor voci puse pe glume din randul publicului, dar determinant din cauza recitatorului insusi, al carui timbru nu reda, din pacate, patosul si emotia, teatralitatea - daca vreti - unor versuri patriotice. Trooperii apar investmantati in mantii negre, dar numai Coiotul si-o va pastra pe a lui pe durata primei piese. Sunetul este excelent, coordonarea cu ansamblul de coarde - un aspect de care ma temeam dupa ce am vazut Therion in aceeasi ipostaza - de invidiat. Simt o nota de crispare la instrumentisti, chiar, ca amanunt amuzant, dupa concert Laurentiu imi spunea ca n-a putut dormi in noaptea de dinaintea concertului pentru ca "a avut emotii ca o sa aiba emotii". Din fericire la solouri - de data aceasta ale lui fiind dominante - aceste emotii nu si-au facut de cap.
II - Ursitoarele
Mult mai apasata, mai atmosferica si mai epica, aceasta a doua piesa s-a distins inca de la primele auditii ca una din preferatele mele de pe album. M-am bucurat sa aud din nou celebrele tipete heavy metal care i-au adus pe Trooper in atentia tuturor acum 8-9 ani. Scenariul prezentarii include prezenta pe scena a celor patru ursitoare (eu stiam ca-s trei, dar poate ca la os domnesc e diferit). Fetele, imbracate in rochii albe, vaporoase, executa un dans in jurul Coiotului, dans ce aminteste mai degraba de vrajitul joc al ielelor. O dubla asignare de sarcini sau o confuzie mitologica? Indiferent de asta, momentul este excelent si de efect.
III - Coconul Vladut
O alta piesa care incepe in forta pe chitare, pentru a se stinge intr-o balada in ton cald, cu suport simfonic. Un pic cam lunga, incepe sa-mi atraga atentia abia la ultimele doua strofe, cu siguranta nu una din favoritele mele, ceea ce nu as afirma si despre...
IV - Prizonier...
care debuteaza cu poate cel mai frumos moment ne-rock al albumului, partitura Coiotului incepe cu o secventa recitativa care ma face sa ma gandesc ca prezenta actorului nu era tocmai necesara, solistul Trooper avand un talent deosebit la aceasta forma de exprimare a artei. Partitura vocala este superba, trecerile de la simfonic la heavy si inapoi sunt realizate cu gust si curg cat se poate de firesc si totul se incheie cu o seventa solo care se va dezvolta de fapt in piesa urmatoare. Poate ca este momentul sa precizez ca versurile - fara a le comenta valoarea artistica - sunt un pic exagerate in plan istoric - "copil chircit sub vrerea lumii, orfan de tata si de tara, l-au aruncat si-l tin inchis paganii, iar maine poate-l si omoara", educatia vlastarelor domnesti la Inalta Poarta si tinerea acestora in regim de ostatici fiind o cutuma in secolele XIV-XV, pentru a se asigura supunerea vasalilor si, desi pe scena Coiotul apare imbrancit de turci, descult si inlantuit, intr-o imagine expresiva a captivitatii viitorului erou, spectatorul, ascultatorul sau cititorul mai putin avizat nu trebuie sa ramana cu impresia ca Vlad nu ar fi fost tratat potrivit rangului la Curtea Otomana. Am facut aceasta digresiune nu pentru a diminua meritele trupei sau ale poetului, Vasile Lupasc, ci numai si numai pentru ca albumul mi-a fost prezentat ca expresie a adevarului istoric despre voievodul valah.
V - Solii turci
Unul din highlights-urile discului, se pare, toata lumea este incantata de aceasta piesa dezvoltata pe un riff alert care se inchide intr-un pasaj pe chitara (Balaurul) inspirat din muzica populara turceasca, moment in care toata sala incepe sa bata din palme, pe ritm si, la fel de firesc, piesa continua cu o secventa de muzica populara romaneasca. Nu ma indoiesc ca Alin a studiat indelung abordarea vocala a fragmentului in discutie, dar vocea lui pur si simplu nu este facuta pentru acest gen, iar pe disc acest aspect se simte. In concert, insa, va fi sustinut de cantareata de muzica populara Irina Somesan (desi pe afis figura mult mai celebra Maria Dragomiroiu). Din pacate, din punctul meu de vedere, ceea ce promitea sa fie un moment de exceptie, a fost aproape complet compromis, din cauza doamnei care a ratat intrarea pe vers si care mi-a dat impresia ca vede versurile in fata pentru intaia oara.
VI - In Valahia
Cea mai lunga si mai complexa piesa de pe disc, aproape o mini-opera metal in sine, beneficiind de unul dintre cele mai reusite soluri din "integrala" Trooper. Versurile, lucrate in doi, sunt - in sfarsit - foarte epice si expresive. O noua secventa foarte buna de interpretare a Coiotului pe refren, dar si inevitabilele oo-oo-uri, in concert insotite de raspunsul salii. Daca ar trebui sa aleg o singura piesa de pe disc, probabil ca aceea ar fi In Valahia. Bravo, Popa!!! Sa nu uitam si spectacolul - Coiot apare intr-o camasa de zale, purtand pe cap o replica a celebrei palarii cu pafta si pene a voievodului, iar fostele ursitoare-iele reapar in scena, de data aceasta investmantate in negru, ca niste erinii, furii sau naluci.
VII - Vlad Tepes
Aceasta este reeditarea unei piese vechi, pe care poate fanii mai dedicati decat mine o stiu de pe Desant, unde figureaza ca bonus-track. Imi pare rau ca nu i-am dat atentie pana acum, pentru ca este extrem de catchy si de antrenanta, in stilul primei perioade de creatie a trupei, fara a fi neaparat tributara mai-marilor genului.
VIII - Kara-Iflak
Hotarat lucru, piesele mele preferate pe acest album vin de la Laurentiu Popa. Poate ca cele doua parti ale piesei ar fi putut delimitate de altceva decat de ciripitul pasarelelor, in rest, bucata este excelenta si cu potential de hit. Ceva mai brutala decat piesele Trooper obisnuite, insa foarte ritmata si beneficiind, si ea, de un solo extrem de reusit, foarte bine integrat.
IX - Ultima lupta
Inceputul acestei piese l-am mai auzit pe undeva sau cel putin imi aminteste de ceva... sa fie Judas? O noua piesa antrenanta, cu tobe foarte rapide si multa solistica, rupta de un pasaj atmosferic-proggish... si in concert rupta, de data aceasta complet neinspirat, de un nou pasaj recitativ al actorului Cristian Sofron.
X - Moare Vlad
Piesa incepe cu un pasaj pe voce care imi aminteste de doinele de jale ale Mariei Tanase, completat din nou de prezenta mai pregnanta a orchestrei. Pe refren, in schimb - "Vlad Tepes, scoate palosul inca o data.." interpretarea imi aminteste de Guyana (Manowar). Din nou avem de-a face cu o piesa cu o durata peste medie (~8 minute), as putea sa spun ca la prima auditie completa a fost preferata mea, intre timp a fost surclasata de altele, pe care deja le-am mentionat. In plan scenografic, tradarea si uciderea lui Vlad sunt redate printr-un joc de umbre, tehnica destul de folosita si in teatrul actual, care mie personal imi place in mod deosebit. Tempoul este mediu spre lent, ca si partile de chitara solo, care se inchid (ca de obicei as zice) intr-o secventa simfonica ce se va relua in piesa urmatoare...
...XI - Sfarsitul fara sfarsit
Coiotul canta intins pe scena, in timp ce zanele in rochii negre il inconjoara tinand in maini lumanari aprinse. Piesa incepe ca o balada si ritmul ei creste dupa prima jumatate. Refrenul este alert si fredonabil. Din nou una dintre putinele piese de pe album care nu-mi plac in mod special.
XII - Legamantul
Cu rol clar de outro, Legamantul este o alta piesa foarte asezata, cu parti de voce foarte bine executate si cu chitare superbe, cred ca de data aceasta marca Balaurul. Coiotul provoaca sala sa-l acompanieze pe oo-oo-urile de final si aceasta nu se lasa foarte mult rugata.
Bonus track - Pas infinit
Prea Iris-istica pentru gustul meu, piesa asta promite sa devina un alt mare succes Trooper, din cate am observat reactia salii. Mie personal nu-mi place.
Prima parte se incheie cu prezentarea tuturor celor ce i-au ajutat pe cei cinci Trooperi sa realizeze acest spectacol deosebit.
PS Nota pentru disc e in jur de 10.
Act II -Let's rock!
A inceput "Cum vreau eu", cu cei cinci Trooperi vizibil mai degajati. Greul trecuse si acum era timpul pentru o ora de relaxare activa in compania fanilor. Trebuie sa spun ca Trooper este o trupa care se hraneste cu reactia publicului si ca, de obicei, suna cu atat mai bine, cu cat publicul le este mai dedicat. Si cum de public nu se pot plange, Coiot & co au oferit un recital electric si eclectic, de la hard-rockul zvapaiat din Nu mai conteaza si Doar a mea, trecand prin baladele Cantecul lebedei, Orizonturi (dedicata fostului lor coleg, Radu Pites, odihneasca-se in pace) si Amintiri si terminand cu heavy metalul clasic de pe Strigat, Tari ca muntii sau Inca o lupta. In categoria highlight intra momentele excelente de pe Rock'n'Roll Pozitiv, Nu trebuie sa vrei si 17:00. In categoria "as you like it" - Old School, Baby si Dispari din ochii mei. Ca de obicei voi categorisi ca "not my cup of tea" baladele, dar as fi nedreapta sa nu mentionez ca reactia salii la ele este nici mai mult, nici mai putin decat fantastica. Respectand proportiile, ma simteam ca la un concert al unei trupe de heavy metal din liga mare, acele momente minunate cand vocalul ia o pauza, fiind suplinit cu mare aplomb de public.
Cum de interpretare, comunicare cu sala si sunet nu ma pot plange, nu voi mentiona la capitolul minusuri decat absenta catorva favorite - Totul e fals, Pentru tot ce-a fost, O viata este prea mult... si ma opresc aici, dar si o rutina care se strecoara in concertele lor - finalul, mereu acelasi, cu Tari ca muntii, Amintiri si Strigat. Nu ca nu mi-ar placea doua din trei, dar previzibilul tinde sa ma plictiseasca. Ar fi de dorit un shuffle.
Sunt mari sanse ca Trooper sa fie formatia pe care am vazut-o cel mai des live. Probabil ca de vreo 20 de ori, +/-. Cand cunosti atat de bine o trupa, ai doua probleme - in primul rand, ca reporter, e greu sa scrii despre concert fara sa te repeti. In al doilea rand, ca spectator, e greu sa mai fii impresionat, iti place si atat, ca altfel nu te-ai duce la 20 de concerte. De data aceasta m-au impresionat. Fara indoiala, cel mai bun concert Trooper, cu siguranta unul dintre cele mai bune concerte ale unei trupe romanesti. Si ca s-o spun pe-a'dreapta, puncteaza si in clasamentul general personal, alaturi de nume foarte-foarte mari. Felicitari, baieti!
Oana
trimite link prin YM