Inca de la inceput, seara de 22 iunie se preconiza a fi una furtunoasa, vremea subliniind sensul propriu, acesta urmand sa fie cu atat mai bine conturat (la figurat, bineinteles) de concertul Tarja Turunen.
Sala Palatului si-a deschis usile, anuntand inceputul, probabil, al unuia dintre cele mai reusite show-uri din acest an. Atat Tarja (impreuna cu trupa), cat si publicul, au dat dovada de energie, comunicare si entuziasm.
In timp ce imi pregateam camera de fotografiat si imi cautam locul in sala, componentii trupei incepeau sa urce pe scena, lasand sa inceapa, intr-un ritm alert si greu, acordurile primei piese a serii: „Enough”. Desi, initial, intr-o prima auditie nu am reusit sa imi formez o idee corecta despre piesa, auzind-o in format clar, apoi live, pot spune ca este una dintre cele mai reusite melodii ale Tarjei, avand si multa priza la public.
Despre sunet pot spune ca a fost, intradevar, unul foarte bun. Din acest punct de vedere nu as putea avea niciun repros. Trupa si-a transmis cu usurinta energia in directia publicului, care a reactionat in egala masura.
Pot spune ca Tarja a fost inspirata in alegerea instrumentistilor, intrucat toti au dat dovada de talent si pasiune pentru muzica, totul imbinandu-se intr-un mod armonios in prestatia de pe scena.
De asemenea, idea de a avea un violoncel printre instrumente a fost o decizie buna, conferind atat un impact vizual deosebit, dar si contribuind la un sunet mai „distins”.
Nuantele rosiatice raspandite de spot-uri pareau sa ne introduca in atmosfera celei de-a doua piese din recital, anume „My little Phoenix”. Publicul, deja incalzit, a reactionat in mod placut la multumirile Tarjei, adresate in limba romana.
Cunoscatorii perioadei Nightwish s-au putut bucura apoi de o piesa veche din repertoriul lor, „She is my sin”. Am observat ca atat piesele Tarjei din era post-Nightwish cat si cele vechi, de cand activa cu trupa, sunt primite cu aceeasi caldura de catre public, fanii ne-facand diferentieri intre acestea.
In mod evident, sound-ul este cu mult mai heavy live, in ceea ce priveste piesele. Si, de asemenea, se poate simti cu usurinta emotia din aer.
Atmosfera a capatat brusc nuante gothice, Tarja anuntand urmatoarea piesa, „Damned and Divine”. „Minor Heaven” a raspandit apoi melancolia in sala, aducand cu ea sunete domoale si sensibilitate.
Primele acorduri de clape au starnit brusc reactia publicului, piesa „I walk alone” urmand in cadrul concertului. Fiind probabil cea mai cunoscuta reprezentare din perioada solo a Tarjei, publicul a devenit si mai receptiv la spectacol ca inainte.
In timp ce Mike Terrana se bucura de solo-ul sau de tobe (si ce solo! Eu personal am ramas uimita de ceea ce poate canta omul acesta la tobe) Tarja, impreuna cu restul trupei, a plecat, intorcandu-se cu un outfit nou, si continund apoi concertul in forta, cu un cantec mai heavy al ei, „Ciaran’s Well”.
„For my dreams I hold my nights” a rostit Tarja, si nu am avut nevoie de intro-ul instrumental pentru a-mi da seama ca urmatoarea piesa va fi „Sleeping Sun”. Mi s-a parut cea mai emotionanta piesa din cadrul concertului. O reprezentare pura, clara, a uneia dintre cele mai sensibile piese ale serii.
Trezirea din melacolie a fost brusca, mai intai prin „Lost Northern Star”, o piesa puternica, cu acorduri dramatice, si apoi bine-cunoscutul cover Alice Cooper, „Poison”, despre care am auzit cele mai variate pareri. Personal, am apreciat intotdeauna originalitatea in abordare, si il consider ca fiind unul reusit.
A urmat un medley lent, format din mai multe piese: „Wisdom of Wind”,” Boy and the Ghost”, „Our Great Divide” si „Calling Grace”. O imbinare placuta, creand un ambient placut si magic.
Apoi, in atmosfera de vis, Tarja a ramas singura pe scena, anuntand ca urmeaza sa cante o piesa in premiera, numita „If you believe”, aceasta fiind interpretata la voce si clape, de ea singura. Reactia publicului a fost una foarte buna, multi sorbind pe cat posibil din aceasta prima auditie.
Cine nu stie de „Nemo”? In mod cert, toata lumea din sala a fost foarte entuziasta la aceasta piesa, toti cantand, sarind si bucurandu-se laolalta. Desi in unele momente agitatia mi s-a parut coplesitoare, am ramas pe pozitie si am prins, in mici momente permanente, ceea ce se petrecea pe scena.
Oficial, „Sing for me” a fost ultima piesa a concertului, insa dupa ce a fost cerut un bis, destul de insistent, Tarja s-a intors alaturi de trupeti, pentru a canta „Oasis”, o piesa lenta si, de asemenea, emotionanta, apoi „Kinslayer”, care a fost o mare surpriza pentru mine, si, in cele din urma, „Die Alive”, fara de care concertul ar fi fost incomplet.
Desi am intalnit diverse impedimente din punct de vedere organizatoric, prefer sa ma abtin in a le mentiona in cadrul acestei cronici, intrucat m-am consumat suficient la fata locului. Dar, la insistente, fac o lista.
Katzy (Ioana D)
Poze: Katzy
trimite link prin YM