Onslaught, Suicidal Angels, Eufobia, SnapJaw, Cyborg, MadaFaca

Sambata. 3 Mai. Bucuresti, in club Live Metal Club, seara de thrash nervos, sub egida Metal Masters. Sa incepem.

Cyborg: am fost lipsa la apel, insa laudele le-am mai zis destul de recent, la cronica cu The Ocean, si nu cred ca s-a schimbat ceva in rau de atunci.

Mada Faca: semi lipsa la apel, ce-am mai prins nu prea m-a prins. Vocea este interesanta, dar piesele nu prea. Sau poate sunt eu prea terminat pentru ei.

A treia oara, cred, cand vad SnapJaw si zau ca-mi place din ce in ce mai mult cum presteaza. Aparitia vocalului prima data m-a facut sa rad, pe urma cand au inceput sa cante mi-am dat seama care este toata faza, ca merge excelent povestea cu oasele si restul out-fit'ului, si ca nu mai merge sa apara stimabilul imbracat obisnuit, deja s-a creat un trade-mark, cum se zice. Deci o bila alba in plus pentru grija la prezenta scenica. Iar de data asta m-au facut sa-mi zgaltai putin creierii pe ce canta ei, adica iar o bila alba, ca nu prea eram in forma pentru d-astea. Insa nu stiu ce s-a intamplat cam de pe la jumatatea concertului lor, ca nu mi-au mai placut piesele pe care le auzeam, asa ca m-am retras mai in spate.

Eufobia: aici nu prea stiu ce sa zic, o trupa inimoasa, dar care se pare ca nu cadreaza cu gusturile mele, in afara de piesele trase mai spre grind-core. Vocalul trebuie neaparat sa-si schimbe look'ul.

Pentru mine au fost cei mai de efect, chiar daca nu ma omor dupa thrash'ul old school in tempo rapid. Insa trupa asta a avut atata nerv in ea si sange in instalatie, plus ca nu mai vazusem de mult adidasi gheata, blugi stramti si tricou fara maneci, sooo thrash, man ! super recital, si acum ma doare gatul, viteza de la un cap la altul, au venit, au cantat, au plecat, m-au lasat nauc. A sunat foarte bine, molipsitor de bine. Thrashul este facut mai ales pentru concerte.

Spitting blood in the face of good....adica Killing peace, piesa cu care au deshis...si atat am mai apucat sa inteleg, pe urma sunetul s-a nasolit usor usor, piesa dupa piesa, ca la un moment dat se auzea numai instalatia cum protesta suprasolicitata, asa ca trebuia sa fii fean ca sa descifrezi piesele. Eu nu eram, asa ca m-am retras si de data asta mai la o parte, i-am lasat pe pasionati sa se bucure, ma luptam cu niste absinth inserat in sistem care ma ciufulise destul de rau (Ardeico, fi-ti-ar absintu sa-ti fie...), si luam aminte la ce se intampla pe scena. Dincolo de sunetul din seara asta, englezii astia numiti Onslaught "au stiut foarte bine cum se pune problema" cand este vorba de thrash. Headliner, what the hell. Vocalul, mare joc de scena pe el, dar de altfel niciunul din ei n-a stat locului.