Taine, Psycho Symphony, Interitus Dei, L.O.S.T., NPH, Nexus in Club Old School

Bucharest Metal Night a bifat si cea de-a patra editie in seara zilei de 12 mai, o editie controversata, cu completari si anulari ale trupelor si, in final, cu un afis care se anunta foarte promitator, cel putin in ceea ce ma priveste. Participarea deosebit de slaba a publicului m-a contrazis inca de la inceput, iar problemele de pe parcursul serii au venit sa intregeasca, din pacate, semi-esecul serii. Ce anume s-a intamplat si, pe alocuri si incercari de explicatii cu privire la motivele pentru care unele lucruri nu au mers asa cum trebuie, in randurile ce urmeaza. Oricum, din capul locului, cu riscul de a-mi atrage antipatii, voi spune ca in afara de acustica "excelenta" a salii si cu o exceptie care ma depaseste, principalii vinovati de ceea ce s-a auzit vineri seara sunt chiar trupetii.
Stiind ca trupele au fost chemate de la ora 14:00 la soundcheck, avusesem initial un gand sa merg mai devreme, sa mai socializez cu diversi amici pe care ii vad mai rar. Se pare ca doar doua trupe au raspuns invitatiei si s-a cam cunoscut in timpul recitalurilor care au fost acestea. In general sunt dispusa sa accept scuze, mai ales ca nu-s din bransa si, in consecinta, nu ar trebui sa deschid gura in conceptia unora sau..."sa fac eu mai bine", un indemn foarte folosit in underground-ul romanesc. De data asta, auzind explicatii hilare gen " nu eram acomodati cu procesorul si nu am stiut unde trebuie bagat"...Sincer, mi s-a tinut sambata dimineata un mini-curs pe aceasta tema si deja as sti si eu care pe unde trebuia...introdus. O sa adopt tonul colegului meu Sebastian si o sa le comunic "chitaristilor" din tara asta ca lemnul ala cu 6 corzi intinse pe care-l tin in brate sa faca dgin-dgin nu e totul si ca un studiu nu foarte aprofundat asupra "cutiilor" trantite pe scena ar rezolva multe probleme.
Dupa toate acestea- pe care le puteti trata exact asa cum doriti- sa trecem la trupele participante.

NPH. Craiova. Ca gen se revendica hardcore metal-ului. Cum nu ma pricep la gen, o sa merg pe mana lor. Versuri din categoria celor cu simbolul "atentie parinti", atitudine, jumpthafuckup, ceva thrash...si un ton de chitara capabil sa ucida cei mai relaxati nervi. Flex, cum zicea cineva. Cum pe cele 2 albume pe care le detin imi facusera o impresie rezonabila, iar dupa concertul ratat din Viking mi s-a zis de n ori ca habar nu am ce am pierdut, venisem interesata sa ii vad live, dar din pacate interesul a disparut odata cu primele acorduri, fiind inlocuit rapid de o senzatie de neplacere cauzata de ceea ce venea dinspre chitara. Tobele s-au auzit, iar vocalul este showman. Transmit multumirile colegului meu, Ciprian, pentru dedicatia la piesa Jihad si astept NPH-ul in zile mai bune.

NEXUS. Bucuresti. Spre deosebire de multi altii, la mine acesta a fost al treilea concert Nexus. I-am revazut dupa o pauza considerabila (cam din noiembrie 2004 au intrerupt concertele din cauza unui show semi-ratat in deschiderea Trooper in Underworld, pe la inceputurile Metalhead-ului. Astfel ca s-au concentrat pe inregistrari, au produs un EP, Call of Grace, care a ramas in faza de soundclick.com, de compus si reorchestrat piese vechi si, pe langa toate acestea, si-au adus un bassist nou, cunoscutul sunetist al evenimentelor metalice din ultimul an, Katala.). Cum i-am spus inca din decembrie lui Adi Rugina, voi fi ingaduitoare cu gherlele, dar nu ma pot abtine sa nu precizez ca au luat-o pe aratura la For Whom the Bells Tolls, de care mai bine se lipseau. Oricum, au prezentat frumos power-ul lor melodios si am remarcat progrese in interpretarea lui Costin, una dintre cele mai faine voci ale genului, dar care resimte in continuarea lipsa unor studii de specialitate. Din playlist-ul Nexus am savurat favorita mea si- dupa cum au zis , "piesa foarte speciala pentru ei", Unbeliever, dar si Grin of Madness si All Alone sau una dintre piesele noi-noute, in prima auditie, I. Sunetul a fost incomparabil mai bun, desi vocea era mult peste nivelul instrumentelor. In orice caz, a fost un come-back reusit si sper sa ii revad curand.

INTERITUS DEI. Constanta. O trupa pe care am urmarit-o constant inca de la infiintare, o trupa ale carei albume le cunosc pe de rost si despre care in acest moment nu imi face nici cea mai mica placere sa scriu. Pentru ca la Interitus Dei am reusit sa ma enervez. Interitus Dei candideaza cu succes la pozitia "cel mai insuportabil sunet al serii", lucru absolut inadmisibil la experienta lor de live. Ca detalii pozitive, am remarcat playlist-ul alcatuit aproape exclusiv din piese noi, care vor aparea pe viitorul album. S-a renuntat complet la piesele de pe Unholy, care ii dezavantajau, pentru ca Adi nu are vocea operatica a Anei si se pierdea mult din continut, plus ca niciunul dintre cei doi chitaristi nu se regasesc in touch-ul heavy impus de Bat pe vremuri. Totusi, istoria trupei a fost marcata de doua hituri ale albumului "The End of Revelation", My Demons si Eclectic Heart. Regret nespus esecul acestui recital si imi doresc sa fi fost mult sub nivelul celorlalte show-uri cuprinse in turneul Memory of a Tour.

L.O.S.T. Bucuresti. Unul dintre momentele reusite ale serii, atat datorita experientei si profesionalismului trupetilor, cat si ajutorului oferit de un coleg de breasla experimentat, care a stat la butoane si a controlat sunetul clapei, element foarte important in muzica L.O.S.T. Dar cum eu pe L.O.S.T. i-am vazut destul de des, mai mult, i-am inclus in relatarile mele de la concerte destul de des, o sa-l las pe Duroth sa vorbeasca despre recitalul de pe 12 si "ne revedem" la Psycho Symphony.

L.O.S.T. este una din acele trupe care nu exceleaza in mod neaparat la vreun capitol insa luati ca un tot trec de medie. La fel si vineri cand nu au avut vreun plus la calitatea sunetului fata de celelalte trupe, si totusi a reusit cumva sa-mi capteze atentia mai mult ca celelalte. Aceast fapt, adunat si cu acela ca Taine nu ma atinge cu absolut nimic a dus la afirmatia ca L.O.S.T. au fost atractia serii pentru mine. O formatie formata din muzicieni cu vechime pe scena romaneasca nu poate avea decat un sound solid, asa cum au demonstrat cu prisosinta vineri, exceland acolo unde alte formatii nici macar mediocru n-au sunat. Pana si materialul nou propus a prins bine la public, lucru de luat in seama tinand seama de haosul sonor. Rezumand, L.O.S.T. a fost cam singura trupa care a sunat acceptabil intr-o seara distrusa total de sunetul pe care-l poate oefri Old School.

PSYCHO SYMPHONY. Carei. Initial aceasta parte a relatarii trebuia sa ii fi apartinut lui Sebastian, care a refuzat atat sa participe cat si sa mai zica ceva despre masacrarea acestui recital. Nici eu nu pot spune prea multe, poate doar faptul ca pur si simplu mi-a venit sa plang. Experimentatii progressivi din nordul tarii au crezut ca va fi mai bine daca isi vor plasa la butoane propria echipa de sunetisti, se pare ca nu a fost asa si, cu toate eforturile ulterioare ale lui Katala, sunetul Psycho Symphony a fost ingrozitor, inclusiv la nivelul tobelor, exceptionala sectie ritmica Gindele brothers a fost de neinteles, iar chitara lui Atty a zumzait ca o albina tot recitalul. Pacat. Reiau ceea ce s-a tot scris deja pe forumuri: NU MERITAU ASA CEVA. Psycho Symphony practica o muzica deosebit de complicata, iar daca nu se aude asa cum a fost ea gandita, iese tragic.

TAINE. Bucuresti. Fiind trupa mea preferata, eram decisa sa nu tolerez un eventual masacru al muzicii lor si sa plec din sala dupa prima piesa, daca sunetul nu avea sa fie macar decent. Ba chiar mi-as fi dorit ca ei sa renunte la cantare in cazul respectiv. Nu cred ca ar fi facut-o, cel mai probabil si-ar fi scurtat recitalul. Din fericire nu a fost cazul, pentru ca au existat cateva elemente au ajutat enorm la remedierea problemelor. Unul ar fi gasirea unei solutii pentru o egalizare a sunetului pe fata, al doilea ar fi "bibilirea" interminabila a celor din trupa, care stau si o jumatate de ora la probe daca nu le convine ceva, lucru care agaseaza initial spectatorii, dar pentru care, in final, trebuie sa le multumim. Ultimul tine de acel "mic" detaliu la care ma refeream la inceput. Fane si Andy stiu sa foloseasca tot arsenalul chitaristului, iar asta s-a simtit. Nu pot spune ca de cand ii tot ascult eu pe Taine, asta a fost concertul cel mai "curat", dar s-a inteles, astfel incat am profitat de cele aproximativ 50 de minute pentru a savura Psalmii si Pierdut si Avoid the Pain si celelalte. In premiera in ceea ce ma priveste, o parte dintre piese au fost sutinute de laptop, in special cele mai noi- Invisible Absolute, Inger sau Demon sau No Personality. Momentul maxim al concertului l-a constituit incredibila Love& Hate, pe care nu imi amintesc s-o mai fi auzit. As fi preferat The Genius Way asa cum am mai auzit in alte doua ocazii, instrumentala. Desi i-am zis unuia care striga pe acolo "Death" sa asculte Death acasa si sa lase oamenii sa isi cante muzica, avand in vedere ca ca era ziua de nastere a lui Chuck, as fi visat la un The Philosopher...N-a fost sa fie, a fost in schimb un "multi ani traiasca" pentru Adi Tabacaru la aniversarea celor 26 de ani. La multi ani inca o data! Din nou albumul  "Cealalta Parte" pentru bis, de aceasta data reprezentat prin Ce esti tu? si astfel s-a incheiat cu o seara cu bune si rele, totusi o seara care ar fi meritat un public mai numeros. Speram ca acest public se va revansa pe 9 iunie, la a cincea editie a festivalului.

Oana
Duroth (L.O.S.T.)
Foto: Ioana Carlig