LAKE OF TEARS, Celelalte Cuvinte, Voices of Silence in Sala Agronomia

Sala Agronomia

Asteptam cu interes acest concert, primul sold-out de marime medie de pe scena metal romaneasca asa ca urmand indicatiile primite in reperarea locatiei am pornit inspre locatia indicata. Ajuns cu doar 10 minute inainte de ora de pe afis am vazut cu surprindere o mare de oameni in fata salii si ma gandeam deja ca ora de incepere a fost decalata dar nu era cazul, erau doar foarte multi din cei fara bilet ce sperasera in clasicul ''las' ca om intra noi cumva''. Reusesc sa ajung in cele din urma in foaierul salii, lume multa, multi cunoscuti si bereeeee. Bere la doar 1,5 lei, fara cozi interminabile deoarece erau trei dozatoare, o echipa numeroasa ce se ocupa de potolirea setei rockerului incalzit de perspectiva concertului. Prima bila alba acordata organizatorilor. A doua bila alba vine imediat deoarece clujenii de la Voices of Silence incep recitalul cu o precizie elvetiana, la 7.00. Ma grabesc sa ajung in sala si constat ca trebuie sa imi las berea si tigara in foaier, nu pot spune ca m-a bucurat foarte tare lucrul acesta dar daca asta e regula trebuie respectata, chiar daca interzicerea acesului cu bere mi s-a parut deplasata, in cele din urma am constat ca cel putin partea cu fumatul a fost una salutara intrucat temperatura in sala cred ca batea deja lejer in 40 de grade cu plus asa ca fumul de tigara chiar ar fi creat o atmosfera insuportabila.

Nu pot ascunde faptul ca sunt un admirator al celor de la Voices Of Silence de ceva ani asa ca pentru mine recitalul nu constituia doar unul de deschidere ci un punct extrem de important al concertului mai ales ca de la MetalHeartul din Costinesti nu mai avusesem sansa sa ii vad pe o mare scena Am stat tot recitalul lor in fata scenei asa ca nu pot oferi informatii foarte detailate in privinta sunetului, in orice caz ce auzeam eu acolo suna perfect, o alta bila alba, fapt ce arata ca formatia de deschidere nu a intrat in categoria de sacrificiu, adica nu sunet infect, volum mic si durata de 25 de minute, bine poate daca trupa de deschidere era una de genul Antract sau alta minunatie de genul asta cele 50 de minute ale recitalului m-ar fi enervat, dar evident nu a fost cazul de fata. Este extraordinar sa vezi oameni care canta cu atat placere si vitalitate, care stiu perfect ce au de facut pe scena, fara balbe sau incoerente.Totul se leaga la acesti clujeni, de la sectia ritmica sustinuta de fenomenalul Gabica si precisul Lo, la discursurile chitaristice ale lui Szabi sustinute de noul venit Lorand si simtul muzical cultivat al claparului Feri si terminand cu Bandi la voce, aflat intr-o forma de zile mari. Tomorrow a fost piesa de deschidere, o alegere excelenta, in forta, foarte power pentru a continua in aceeasi linie cu New Fate si continuand cu o piesa mai agresiva , directie sugerata si de titlu ''Aggressione', o piesa din cele noi dedicata de trupa victimelor cauzate de tragicile evenimente de la 11 Martie 2004 din Madrid. Recitalul a continuat cu o alta piesa noua, Without a Cause, o piesa cu adevarat excelenta, power cu un refren extrem de catchy care da extraordinar in concert si ma face sa atept cu maxim de interes un nou material discografic Voices. Revenind la piesele mai vechi am avut ocazia de a reasculta Seeds si 1394 Today urmate de primul cover , Mirror, Mirror al celor de la Hellowen. Si a urmat una din piesele mele favorite Thunderground a carei energie si mesaj pot fi cel mai captate live, genul de piesa care capata cu totul alte valente pe scena. Nu putea sa lipseasca Destiny din playlist asa ca am cantat si eu ''Shout it out, there is no destiny...'' si in incheiere o frumoasa cireasa pe apetisantul tort Voices Of Silence, superba Melancholy a celor de la Iced Earth. Un recital extraordinar in care eforturile artistice au fost sprijinite de un sunet cristal relizat de un om care stie sa isi faca excelent treaba, l-am numit aici pe Nimrod (ex-Altar).

In sfasit, pauza de tigara si bere in care am asteptat sa ii vad pentru prima oara live pe cei de la Celelalte Cuvinte.
Si inceputul nu m-a dezamagit, dupa un intro interesant, batranii au decis sa inceapa in forta cu Lupii, piesa extraordinara de altfel, primele impresii, sunt uimit de sunetul in continuare extrem de bun, minus clapa pe care nu o prea auzeam probabil si din cauza locului unde stateam, piesa executata excelent dar fara sclipire, senzatia de oameni care isi fac treaba pentru care au fost platiti a staruit pentru mine pe tot parcursul concertului de altfel.A urmat o piesa pe care n-am identificat-o spre rusinea mea si apoi singurul moment in care au punctat din pacate Ispita cu Pasarea de Plumb desi personal as fi preferat Fara Stapan sau Trup si Suflet dar cum nu a fost dupa mine...Oradenii au continuat cu o piesa noua pe care domnul Pop nu a considerat necesar sa o prezinte si apoi cu Intre Vise, tot o piesa noua,ambele fiind destul de decente si dandu-ne sperante pentru viitorul material Celelate Cuvinte dupa esecul lamentabil al Nos-ului. Ne intoarcem din nou la capitolul istorie cu favorita mea de pe Se Lasa Rau, e vorba de Spre care rai cu aceasta ocazie avand si eu posibilitatea sa o aud in conditii acceptabile si sa imi placa si mai mult fara productia infecta de pe album. Al doilea moment de pe Armaghedon a fost Neam Blestemat, piesa super de altfel dar din nou senzatia de treaba bine facuta si atat. Instumentistii au tinut sa ne arate ce pot abordand La Ceas Tarziu si pot spune ca s-au achitat foarte bine de sarcina lucru de altfel de asteptat. Si-au zis oradenii sa linisteasca putin ritmul cu balada Daca Vrei, extrem de bine receptata de public care a cantat impreuna cu domnul Pop pe toata durata piesei. Cuvintele ne-au intors apoi la tragedia Mesterului Manole cu Fantana Suspinelor.Si pentru ca era evident ca publicul asta isi dorea, oradenii au abordat trei piese consecutiv de pe Armaghedon ,Balanta, Cel Din Rasarit si evident hitul incontestabil al celui mai metalic produs Celelalte Cuvinte, Asa e viata mea. La ultima din cele trei au decis din pacate sa urmeze exemplul multor trupe mari si sa fragmenteze piesa in mod inutil cu parti de solo care nu au avut de fapt nimic de spus si sa prezinte trupa. Enervant obicei sa strici una din cele mai bune piese cu chestiile astea dar se pare ca se poarta. Finalul ce s-a vrut apoteotic a apartinut hitului number one- Iarba prin par, piesa ce nu m-a atins deloc intrucat mie nu mi-a placut niciodata.Si cu asta s-a incheiat recitalul oradenilor, extrem de profesional, ce a dat publicului exact ce a vrut, dovada fiind si faptul ca si-au renegat implicit ultima creatie pe care nu au abordat-o absolut deloc.

Din nou pauza de tigara si bere si dupa ceva probe efectuate de reprezentantul agentiei de booking intra pe scena Lake of Tears. Nebunie mare printre spectatori, mai ales in sectorul die hard fans, unii veniti si de la mare departare, cu steag si tot ce trebuie pentru a isi dovedi atasamentul fata de melancolicii suedezi. Recitalul a fost deschis de To Die is to Wake si pentru prima oara am simtit ca ceva nu este in regula cu sunetul, adica devenise extrem de zgomotos si oarecum confuz, prinzandu-ma destul de tarziu despre ce piesa e vorba. Bine, eram si foarte ocupat sa prind in poza palaria ciuperca de mare exceptie a lui Daniel. Dupa acest intro suedezii au continuat cu Boogie Bubble si Cosmic Weed de pe Crimson Cosmos, piese energice si antrenante, generatoare de buna dispozitie, excelente pentru concert. Rainy Day Away, Pagan Wish si Hold On Tight au mai redus din aplomb fiind orientate inspre latura mai lenta a trupei. Revenirea la compozitiile ceva mai in forta s-a produs cu punctarea Headstones cu cea mai slaba piesa de pe album dupa parerea mea, A Foreign Road, urmata de hitul lui Black Brick Road, The Greymen, piesa ce m-am surprins deseori fredonand-o dar live nu mi-a placut deloc. Ne intoarcem la Crimson Cosmos din nou cu o compozitie destul de slaba, When My Sun Comes Down, pentru a continua cu o compozitie de pe detestatul de catre trupa Neonai, Shadowshires de asemenea o piesa destul de slaba. Cu aceste premise create de cele doua piese era si timpul abordarii unei piese de succes si a fost favorita mea incontestabila, Raven Land, e un sentiment extraordinar sa asculti cantata la doi pasi de tine o piesa care iti place de atatia ani asa ca feelingul si reactia extraodinara a celor prezenti a compensat modul mediocru inspre prost in care Daniel a cantat aceasta piesa. Urmatoarea piesa, A Trip With the moon aproape ca nici nu am sesizat-o fiind inca cu mintea in tara corbilor. Si pentru a ma intoarce la concert era nevoie de singura piesa de pe Forever Autumn care imi place, So Fell Autumn Rain. The Organ, apartinand ultimei realizari , este o piesa ce nu m-a spus nimic pe album si nu am avut o revelatie nici auzind-o live, dar pentru ca asta a fost concertul alternantelor, suedezii au abordat Devil's Dinner, tonica si funny mi-a readus atentia la ce se intampla pe scena. Al doilea moment de pe Neonai a fost Return of Ravens urmata de piesa de titlu a albumului Forever Autumn cantata de toata sala. Dupa inca doua piese de pe Black Brick Road- Making Evenings si Crazyman, suedezii au plecat de pe scena in asteptarea evidenta a bisului care a fost cerut cu insistenta si s-au intors pntru inca trei piese, toate de pe albumul cel mai apreciat, Headstones , de altfel fanii die hard de care am pomenit au prevazut momentul arborand pentru bis un mic steag insciptionat cu numele albumului. Si a fost un Sweet Water absolut emotionant in care Daniel a avut prea putin de cantat sala preluandu-i rolul , absolut superb sa auzi o mie si ceva de oameni cantand o piesa si culmea destul de bine, un Headstones cantat de asemenea de majoritatea spectatorilor si un Burn Fire Burn ce a incheiat seara in forta. Al doilea bis cerut cu insistenta de toata sala nu s-a mai produs. In concluzie Lake of Tears au prezentat un tobar mediocu, bine nici nu ar avea loc de afirmare in contextul muzicii Lake of Tears, un bassist de calitate care a parut posedat pe tot parcursul concertului de parea desprins din alt film prin modul de manifestare in sensul ca daca il urmareai fara sonor te asteptai sa presteze un death agresiv, un chitarist , Magnus, care fara a fi un virtuoz are feeling si stie foarte bine ce are de facut si Daniel care ca instrumentist nu are nimic de zis , dar un vocalist carismatic si placut chiar daca in seara de 11 Martie nu a fost poate in cea mai buna forma, vocea fiind in multe momente deaprte de ce stiam de pe albume. In privinta playlistului singurul meu regret este ca printre cele 22 de piese nu au gasit unde sa strecoare un Upon The Highest Mountain sau un Greater Art.
Tin sa remarc organizarea absolut extraordinara, atentia occidentala la cele mai mici detalii, faptul ca organizatorii s-au gandit la disconfortul termic al celor din primele randuri si au oferit apa, punctualitatea elvetiana si excelenta alegere a fortelor de ordine ce au avut un comportament exemplar, ferm dar amabil si indatoritor, luminile si, in buna masura, sunetul, care au fost de calitate. E lucru mare sa reusesti sa devii un model in organizare inca de la prima incercare. La mai multe.

Peccatum